Avatar 2 a fost proiectat la Londra, înainte de lansarea sa oficială
La 13 ani de la primul film, „Avatar 2” a fost proiectat la Londra, înainte de lansarea sa oficială
- Dupa luni intregi de suspans, „Avatar 2″, cel mai asteptat film al anului, a avut premiera mondială în Londra.
- Regizorul James Cameron s-a alăturat protagoniștilor Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver si Michelle Rodriguez pe covorul roșu, devenit albastru, pentru a prezenta publicului cel mai nou și ambițios proiect al sau.
- Superproducția a avut un buget impresionant de aproape 500 de milioane de dolari.
Fanii și lumea filmului şi-au îndreptat privirile spre Londra, unde va fi proiectat marţi seară „Avatar 2″ , cel mai aşteptat blockbuster al anului de proprietarii de cinematografe, care speră să facă uitate efectele pandemiei şi să obţină încasări spectaculoase, potrivit presei internationale.
„Avatar: The Way of Water” , regizat de James Cameron, va ajunge în cinematografele din SUA pe 16 decembrie, cu o triplă ambiţie: să depăşească performanţa filmului precedent – cel mai profitabil lungmetraj din istoria box-office-ului mondial -, să dezmintă „moartea” cinematografelor şi să contribuie la naşterea unei francize la fel de legendare ca „Star Wars”.
„Avatar 2″ continuă amestecul de science-fiction și politică-eco
La 13 ani după primul film din seria „Avatar” , care a obţinut încasări de aproape 3 miliarde de dolari, cel din această serie îşi invită încă o dată spectatorii pe planeta Pandora, situată la ani-lumină depărtare de Terra, într-o călătorie științifico-fantastică cu tentă ecologică.
Filmat ca și primul film în 3D, cu numeroase imagini digitale, noul lungmetraj are o durată de 3 ore şi 12 minute. Contrar predicţiilor făcute de James Cameron în epocă, „Avatar” nu a dus la impunerea ca normă a cinematografiei 3D, care necesită purtarea unor ochelari speciali, însă cineastul canadian a continuat să folosească tehnologia.
Acorda o nota acestui film
0%
procent
Cat ti-a placut filmul Avatar 2?